„ Sub aripa neagră a războiului ”- Impresii și comentarii, Greta Marian / Leibovitz

 Impresii și comentarii după citirea romanului "Sub aripa neagră a războiului", autori:  Herman Victorov și Mihaela Victoria Ignat .

 

În urmă cu câteva luni am citit în revista Nautilus, creată și editată  de Adrian Grauenfels, un​​ articol  care de fapt era o recenzie a acestei cărți, cu  descrieri și comentarii captivante și am citit tot, până la ultimul rând, iar concluzia a fost: “îmi comand și eu cartea”. Vroiam s-o citesc,  ca să aflu cât mai mult, despre ce s-a întâmplat în acele locuri și​​ perioadă. Și eu, ca mulți dintre noi, fac parte dintr-o familie de evrei în care părinții sunt supraviețuitori ai lagărului Moghilev din Transnistria iar sora mea s-a născut acolo. Mama a fost trimisă împreună cu bunica din Mihăileni -​​ județul Dorohoi , iar tata din Bucovina în Transnistria. Eu m-am născut după război în Mihăileni în 1947. Cititul cărții m-a răscolit cumplit, am citit și am plâns .... și ...n-am lăsat cartea din mână . Printr-o scriere frumoasă, captivantă și plină de sentimente, scriitorii ne conduc în mijlocul populației evreiești din Târgul Ocna, în casa familiei scriitorului... Am urmărit cu interes descrierea acestei familii de evrei înstăriți care nu erau habotnici, dar țineau și reprezentau tot ce era legat de tradiția evreiască. Familia trece de la zile normale și fericite la o strămutare forțată la Bacău, dar încearcă să se consoleze prin faptul că sunt împreună... și sunt fermi convinși să reziste și să supraviețuiască acestei urgii îndreptată împotriva lor...Speranța nu i-a părăsit ... familia s-a sprijinit și s-a bazat unul pe celălalt... au fost perioade când tatăl era trimis la muncă obligatorie iar scriitorul (pe atunci băiat de 10 ani) muncea la stăpân și întreținea  familia din puținul pe care-l câștiga ... Gândindu-mă la toată comunitatea evreiască din acele vremuri ....nu pot să nu - mi murmur ...”Ce martiri au fost acești oameni strămutați din orașul și casele lor ...aproape fără vreo posibilitate de a-și putea întreține familiile .. ce jale, ce foamete,​​ ce sărăcie au îndurat. Speranța, încrederea în puterea lor de rezistență și câteodată doar el...norocul ...îi mai ajuta să supraviețuiască de la o zi la alta ...

Cât de frumos este descrisă din amintirile copilăriei, responsabilitatea enormă și continuă a​​ părinților care infiltrau copiilor modul de comportament în situațiile dificile ale perioadei ...deoarece ei, copii, erau obișnuiți să trăiască în pace și armonie cu vecinii...fără să simtă vreo diferență, iar în vremurile noi de asuprire a evreilor .. asuprire introdusă prin legislație antisemită .. ei, evreii erau alungați ,dați afară din casele lor...sunt strămutați de la Tîrgul Ocna la Bacău, amenințati cu deportarea..  nu mai erau evrei români... erau JIDANI. Și în continuare, ne este redată de autor evoluția vieții paralel cu evoluția distrugerii..., în funcție de rezultatele schimbătoare ale războiului ... subiect pe care evreii îl dezbăteau între ei pe ascuns. Măsurile anti evreiești - legionare: înjosire, privare de drepturi, de proprietăți, de purtarea semnului distinctiv- steaua galbenă, muncă obligatorie...​​ pe care familiei îi plăcea să o numească: muncă pentru ajutor obștesc . Și îmi dau seama că părinții ... ( cu toate aceste înjosiri), îi educau în continuare pe copii să înțeleagă că este război și nu numai evreilor le este greu dar și românilor care-și trimit pe front copii, bărbații, tații.. Tatăl și bunicul au fost pe front în primul război mondial și au luptat cot la cot cu românii.... și nu își asumă denumirea pe care le este atribuită lor​​ -de “evrei fricoși” ...Tatăl și acum ar fi luptat pe front dar evreii au fost coborâți din drepturi.

 

Mama este foarte atentă la familiile care își pierdeau rude pe front... ea era  plină de mâhnire, durere și de dorința de a ajuta oamenii în jalea lor cruntă. De multe ori părinții discutând în familie despre desfășurarea evenimentelor ...ei continuă în a acorda circumstanțe atenuante poporului român ... în vremuri bune își arătau recunoștința față de acest popor care i-a primit în țara lor....și în sensul​​ acesta își educau copii... Iar acum în această filă incitantă de istorie... a exterminării evreilor ... ei spun ...” și totuși românii nu ne-au trimis în Transnistria ...” Doresc să mă refer doar la încă un singur aspect din această carte pe care de fapt​​ o așteptam de mult. Modul cum vede autorul pavarea ( întreținerea) drumului de distrugere de către autorități a mijloacelor de organizare a evreilor în scopul de a se apăra. Și o făceau prin legislație, progromuri, deportări, înjosirea evreilor și scoaterea lor din drepturi... Și că să fiu mai clară vreau să arăt câteva citate din dialoguri...

 

1)- De ce trebuie să înghițim insultele lor? Ar trebui să ripostăm. - Suntem un neam care a rezistat de mii de ani pentru că a știut să se adapteze... trebuie să răbdam pentru a nu atrage și mai multă ură. 2)-Cum putem supraviețui dacă suntem înconjurați de atâta ură? Nu e datoria noastră să luptăm ? -În starea de război în care se află țara , aliată cu Germania, o revoltă a evreilor ar fi ușor înăbușită în sânge ...​​ Ai auzit ce s-a întâmplat la Iași ...? Ai grijă cu radio Londra... Să nu audă cineva și să ne facă rău... Suntem oameni fără drepturi și fără apărare și avem copii de crescut ...!


Examinând prin această carte viața evreilor în al doilea război mondial din​​ această parte a României, ... care este de fapt .. o filă groasă de istorie a neamului evreiesc din acele timpuri...mă rușinez când mă gândesc că am trăit în București în epoca comunistă...când evreii erau repuși în drepturi, am învățat la liceul Lazăr, am urmat studiile facultății ASE finanțe - bănci și am emigrat în Israel la vârsta de 25 de ani, după ce lucrasem 2 ani la Banca de Investiții din București în funcția de inspector.. Și totuși îmi amintesc că niciodată în România eu nu am spus prietenilor mei că sunt evreică sau despre suferințele părințiilor mei, care au fost deportați în lagăr de concentrare, în Transnistria la Moghilev. N-am vorbit cu​​ nimeni niciodată  în România despre “această aripă neagră a războiului...” Citind cartea am lăcrimat și chiar am plâns când îmi aminteam prin ce vremuri groaznice au trecut și părinții mei și ce viață au avut acești oameni fără drepturi, care au purtat semnul distinctiv steaua galbenă .. ce înjosire .. și ce familie de mare valoare... descrisă într-un mod captivant ...prin amintirile unui copil care s-a maturizat precoce.

 

 

Mulțumiri autorilor, Greta Leibovits - Israel

 

Close
Call Now Button
Vrei să te descurci rapid pe site ? -Apasă-mă !
+ +